Și despre a face lucrurile puțin diferit, cu acel touch personal al brandului.

Nu am rețeta magică în social media, cum, de altfel, nici nu există, dar, în schimb, am întotdeauna clar stabilite direcțiile după care mă ghidez în tot ceea ce fac în activitatea mea ca social media specialist și care dau roade, alături de echipa mea, pentru clienții no§tri. Și pe care mă bucur să ți le împărtășesc aici.

Algoritmul nu e în favoarea noastră.
De câte ori nu ai auzit sau, poate, chiar ți-ai spus asta?
Ei bine, nu, nu e așa.
Noi facem algoritmul. Noi suntem în social media. Oamenii sunt acolo. Nu cifre.
Cu cât simplificăm mai mult lucrurile și facem acțiuni cu scop și direcție strategică în social media, cu atât ne creștem șansele să ne creștem afacerea și printr-o prezență organică în social media. Deci, să avem rezultate PE BUNE din social media organic.
Da, crede-mă, se poate.
„Facem story-uri de acest tip ca să…?”
„Cum putem adapta acest trend, în așa fel încât să ne punem amprenta de brand?”
„Oare e cu adevărat utilă această postare pentru publicul nostru?”
„Cum putem ajunge prin tehnici manuale de engagement la publicul nostru?”
„Ce mesaj vrem să transmitem, de fapt, prin acest video?”
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările esențiale pe care merită să ți le pui pentru a fi mai aproape de „Da, chiar simt că social media contribuie la creșterea afacerii mele.”
Am o veste bună pentru tine – nu ești singur în toate acestea, ci răspundem la aceste întrebări împreună și găsim soluții 100% pentru tine și afacerea ta.
Nu mai bate pasul pe loc. E momentul să crești. Eu mă bucur să îți fiu alături în tot acest proces – structurat, organizat, strategic, creativ și cu rezultate reale.
Eu și echipa mea ne poziționăm drept parteneri strategici pentru clienții noștri, așa că iată ce zic aceștia.




















Mălina Brînză 2024 © Toate drepturile rezervate
ALWAYS EVOLVE S.R.L.
Adresă sediu social: Municipiul Iași, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 14, bloc B3, scara A, etaj 3, ap. 5, județ Iași
Adresă punct de lucru: Municipiul Iași, Str. Mircea cel Bătrân, nr. 14, bloc B3, scara A, etaj 3, ap. 5, județ Iași
CUI: 49348106
Nr. Registrul Comerțului: J22/4167/29.12.2023